Tot simt ca nu am terminat ce aveam pe limba de spus in
scriere cu identitatea si parintii si aseara uitandu-ma pe Trinitas, stai nu
incepeti cu HUO!!!, nu incerc sa ma disculp spunand ca intr-adevar butonam
televizorul, am mai gasit o serie de rationamente la o alta serie de intrebari
derivate din pataniile copiilor morti de pe urma incapabilitatii parintilor.
Si ma intrebam ce se intampla cu oamenii si cu nevoile reale si fundamentale ale
vietii, departe de ceea ce gasesti in ofertanta societate in care media
propovaduieste idei mai ceva ca Iisus. Ea e media, e treaba ei sa imprastie
idei, dar dincolo de toate este treaba ta sa le analizezi si sa ti le aplici pe
sablonul vietii.
Pentru ca nu media iti plateste intretinerea si nici nu-ti
plateste impozitele sau interventiile medicale, ci tu o faci. Ce se intampla cu
tine omule de te-ai departat de la judecata si nevoile tale si unde a fost
stirbita dorinta de a ti le sustine in fata tuturor?
Dupa cum spuneam, la Trinitas, doi preoti, episcopi, ce-or
fi fost ei, imbracati modest in straie negre aveau o discutie intr-o opulenta biserica,
ce lumina ca soarele in timpul lui august, despre bunatate, morala si
individualitate, interesanta trebuie sa recunosc si spuneau ca toleranta si mila pe fundamentul
unei judecati morale il ajuta pe om sa creasca spiritual. Pana acum nimic
injust, ba mai mult am apreciat si sustin ideea de compasiune fata de cei care
din lipsa de judecata, moralitate sau nestiinta ii nedreptatesc pe altii.
Ei uite asa, sub influenta vorbelor si a luminii
stralucitoare de la catapeteasma din spate m-a apucat o mila crancena si o
deznadejde pe masura.
Pentru ca mi-e mila de mintile si sufletele inaltilor
prelati care poate candva isi vor da seama ca din banii pentru armatura Catedralei
Nemului ar fi trait decent toti copii orfani ai acestei tari, tot restul vietii
lor si poate asa s-ar mai acoperit rana abandonului, ca din ce ramanea de la
asigurarea supravietuirii orfanilor am fi avut si noi niste autostrazi decente,
sau spitale in care sa nu-ti fie frica de malarie si de copii arsi, niste
salarii pentru profesorii si medicii care formeaza o minte sanatoase si un corp
sanatos, mai de doamne-ajuta.
Si-asa o mila a curs
in mine pentru nerozia mai marilor tarii, care poate isi vor da si ei
seama ca tot ce au este datorita noua iar tot ce n-avem este datorita lor.
Si de noi poporul mi s-a facut atata mila ca n-avem minte si
vointa sa strigam ca ne doare cand ne
doare,ca suntem un popor tanar dar care n-a invatat nimic de la parintii lui
care au luptat sa nu avem un jug pe gat si sa traim liber, iar noi in libertatea
asta ascultam manele si conducem masini straine, dar ne incalzim la soba de
teracota si depasim cu fruntea sus ameteala care ne ia cand ne uitam pe statul
de plata la capitotul retineri si impozit si caram dupa noi rate cu dobanzi
covarsitoare si suntem liberi sa ne fie mila si sa contribuim la cutia milei
din putinul nostru pentru multul altora. Pentru ca asa miloasa cum e credinta
crestina a crescut in catacombe cand era credinta si nu stiinta si industrie!
Si mi-a fost atat de mila, de m-am indignat!
Si mi-a fost atat de mila, de m-am indignat!
